Fac parte dintr-un grup demografic ciudat. De sex feminin, cu studii superioare, sub 30 de ani. Majoritatea ar conchide, deja, că voi vota cu USR. Și, până la urmă, de ce nu? Sunt tineri frumoși și liberi, unde mai pui că anturajul o dictează.
Prietenii sunt construiți genetic / Să te rupă, să te corupă, / Dar tot ei te și educă.
Ce surpriză, așadar, că nu mă regăsesc în oferta electorală a niciunui partid, formațiune sau indivizi, pentru alegerile din toamnă! Sau, oare?
În ultima vreme e foarte la modă apelul la noul electorat, din care, teoretic, fac și eu parte. Acesta nu este neapărat un lucru rău, ci mai degrabă un semn că, după ultimele prezidențiale, s-au prins și politicienii români că votul cu găleata, uleiul și făina nu e suficient. Sigur, ajută, dar nu e suficient. Așa că această campanie e despre a atrage cât mai mulți tineri cu promisiuni deșarte și personaje desprinse ca din pagini de tabloid. Au crescut, ca niciodată, la cote absurde, manipulările ieftine, ridicolul și penibilul. Scandalurile cu homosexuali, cu plagiate, cu vaccinuri, spionaj și “ne vindem țara” fac parte din peisajul derizoriu al politicii contemporane.
Dincolo de orice amăgire, o țară are nevoie de politicieni, iar atragerea unor politicieni decenți și capabili este problema cea mai mare, mai ales că nimeni nu e adeptul muncii patriotice îndelungate. Cu alte cuvinte, un CEO foarte capabil se va uita în scârbă la o carieră politică și va continua să își desfășoare activitățile în privat. Asta se datorează remunerației mici (dacă e să considerăm veniturile cinstite), responsabilităților mari, dar și dificultății de a evolua în niște structuri greoaie și învechite.
Așadar, în lipsă de politicieni sau de posibili politicieni, sunt promovate personajele. Personaje ca Nicușor Dan, care, la câteva luni după ce și-a atins visul de a face ceva în Consiliul General al Capitalei, o întoarce că vrea în Parlament. Mi s-ar fi părut normal ca noul “domnu’ Dan” să fie consecvent în ceea ce a promis și să arate că e în stare de a munci în administrația locală, înainte de a sări la lozul cel mare. Sigur, beneficiază acum de niște ocazii, pe care e normal să vrea să le fructifice, dar să nu uităm că platforma USR se rezumă la a striga din toți plămânii că ei sunt oameni serioși și noi. Momentan nu putem decât să îi credem pe cuvânt. Mi-ar fi plăcut să am măcar un an sau doi de dovezi, având în vedere amintirea campaniei implicate a tinerilor pentru Monica Macovei. De partidul ei ați mai auzit ceva?
O altă mizerie curentă este ceea ce fac cei de la PNL, un alt partid care se vrea cool și grozav de potrivit pentru tineri. După ce au ascuns ̶s̶u̶b̶-̶c̶o̶v̶o̶r̶ sub numele de PNL tot ceea ce a reprezentat PDL, au pus o femeie la conducere (capital de imagine!), s-au jucat de-a reformarea și acum încearcă și ei să înghită din felia de electorat USR. Cum? Prin promovarea unor tineri frumoși și liberi la fel de ne-experimentați ca prietenii lui Nicușor Dan. Pentru contrabalans, aruncă în derizoriu și “marile valori” ale României.
Știu, unii dintre voi nu vor înțelege durerea mea legată de Leon Dănăilă. În niciun caz nu contest abilitățile omului de a fi un chirurg excelent și un om minunat. Sunt convinsă de aceste aspecte. Însă ceea ce face PNL-ul se numește “a ne lua de proști” sau, după gradul de corectitudine politică, “capital de imagine”. Faptul că Leon Dănăilă este un foarte bun profesionist nu îl face automat un bun administrator sau un bun politician, iar prezența lui pe listele PNL este doar atât — o manevră prin care să atragă persoanele care îl admiră pe acest domn doctor. Să nu uităm că omul a apărut recent și într-o altă inițiativă: video-ul Coaliției pentru Familie împotriva căsătoriei între persoane de același sex.
Domnul doctor a demonstrat atunci că nu înțelege subiectul discutat, luând în răspăr gluma antică “pe tata îl cheamă Ion, iar pe mama Vasile”. Mă aștept de la un viitor politician de succes să înțeleagă și să ia în serios astfel de teme, nu să le ducă în derizoriu. În primul rând, discuția nu a fost niciodată despre adopții, dar asta putem discuta altădată.
Despre PSD și alte partide nici nu are sens să aduc aminte, dar merită menționat modul ilar în care Tăriceanu se agață de gloria lui de câteva luni dintr-o perioadă de creștere economică, de parcă el ar fi fost Salvatorul României prin competența lui titanică. Dar, într-o lume de personaje colorate, face și omul ce poate…
În concluzie, s-ar putea să fie așteptările mele prea mari. Până la urmă, ce fel de idiot mai crede în decență, seriozitate și capacitate de analiză, mai ales din partea politicienilor?