E 2019 și un ascultător al cântăreței Carmen de la Sălciua comentează la una dintre melodiile ei, pe Youtube. O roagă pe Carmen să se împace cu fostul ei soț, cântărețul Culiță Sterp, pentru că… “e păcat, vă stătea bine împreună”. Ce străfulgerare de geniu! Carmen și Culiță, citind comentariile de pe Youtube, își dau seama că au greșit enorm. Ce mai contează orice altceva, dacă lor le stă bine împreună? Se împacă instant și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți. De fapt, nu chiar. Cui îi pasă de fericirea lor? Culiță Sterp și Carmen de la Sălciua au trăit FRUMOȘI până la adânci bătrâneți.
Ca femeie divorțată, primesc această replică destul de des, în majoritatea cazurilor de la persoane care nu erau apropiate nici de mine, nici de fostul soț. Vecini, semi-cunoștiințe, băgători de seamă și alte personaje similare, care ne vedeau poate câteva secunde, o dată pe lună. Cumva, traiul și înțelegerea noastră de zi cu zi, 24/7, sentimentele dintre noi, trăirile și roller-coasterul emoțional constant al căsătoriei contează prea puțin în comparație cu un moment trecător în care “vai-ce-frumoși-sunteți”.
Nici măcar nu vorbesc, aici, despre curiozitatea excesivă, un alt aspect clasic de care noi, divorțații, ne lovim zilnic. M-am obișnuit să întrebe oamenii dacă nu cumva ne împăcăm, că e păcat în fața lui Dumnezeu să stăm despărțiți sau dacă totuși eu știu că avem un copil împreună? Ce să zic? “Am un copil?! Am uitat complet pe moment și nu m-am gândit deloc la asta! Acum că mi-ați amintit, aveți dreptate. Dacă îmi aminteam că am un copil nu divorțam niciodată.”. Nu, nu e vorba despre “10 replici pe care le primești când ai divorțat”, pentru că nici măcar nu e despre divorț. E despre cât de egoist poți fi, ca om, să crezi că imaginea altora e singurul lucru care contează, pentru că e singurul lucru care te afectează pe tine? Că sentimentele și fericirea lor sunt irelevante, cât timp îți bucură, din când în când, ochiul?
Vorbind cu un coleg, îi spun că particip la concursuri de alergare și merg la sală ca să pot participa în octombrie la Spartan Race. Prin antrenamente, ajung de-a lungul timpului să îmi dezvolt și abdomenul, iar colegul mă avertizează să nu cumva să fac pătrățele, că pătrățelele sunt urâte la femei. Adică eu mă simt fericită și împlinită cu faptul că pot participa la un concurs dificil, că fac progrese, că nu mă doare spatele, că sunt într-o formă fizică bună… dar, cumva, contează mai mult că aș putea, într-un viitor, să nu mai fiu atractivă?
Lucrurile astea li se spun încontinuu fetelor: dacă ești prea grasă/slabă/înaltă/dacă ai piercinguri sau tatuaje/dacă nu te îmbraci decent/dacă te îmbraci prea decent/dacă nu ești X, Y și Z, nu îți vei găsi niciodată un prieten. Nu e ok să fii băiat sau bărbat cu plete, că așa arată femeile (evident, femeile sunt cel mai oribil lucru al planetei). Fă un copil, că e mai frumos să fii părinte tânăr, ca să creadă lumea că sunteți frați/surori pe stradă. Arată urât să fii confundat(ă) cu bunicii. etc. etc… Totul ține de estetic și de frumos în fața unor spectatori vag atașați poveștii.
Așa că vă propun eu un exercițiu. În relațiile cu oameni mai îndepărtați, dacă întâlniți pe cineva după mult timp, sau pur și simplu dacă nu sunteți informați cu privire la detaliile vieților lor, puneți-vă o singură întrebăre: “Oare cui îi este util ceea ce vreau să spun sau să întreb?”. Iată și schița de răspuns:
- “Nimănui” sau “doar mie”: încearcă să găsești alt subiect de conversație. Vremea, fotbalul, politica, sau serialele sunt oricând candidate mai bune decât băgatul cu bocancii în viețile personale ale altor oameni. Se aplică și când e vorba despre un terț, că nimeni cu bun simț nu are chef să te audă cum bârfești. Aș menționa, tot aici, că dacă ești genul de om care ține doar la bârfă, jigniri și aruncat cu venin ca subiecte de conversație, sunt conștientă că faci același lucru și despre mine, cu alții, așa că voi schimba eu subiectul la vreme, fotbal, politică sau seriale. Mersi.
- “Persoanei în cauză”: ești sigur? Ia gândește-te bine. E ceva ce ține de sentimentele omului și vrei să o reduci la o platitudine? Ții morțiș să ai dreptate? Crezi că persoana pe care o “ajuți” va fi stingheră, va evita subiectul sau îți va răspunde cu o altă platitudine doar ca să scape de tine*? Crezi că a mai auzit asta de cel puțin 10 ori de la alte semi-cunoștiințe care nu erau nici ele în măsură să își dea cu părerea? Atunci mai bine vreme, fotbal, politică sau seriale.
- “Persoanei în cauză, pe bune”: OK, spune-i.
(*) printre preferatele mele se numără “Așa e în viață.”, “Cine știe ce ne aduce soarta?” și “Mă scuzați dar mă grăbesc după copil.”
Nu sunt nici eu perfectă. Mă ia gura dinainte de multe ori și nu apuc să aplic acest filtru de la gând la gură în mod corect. Dar așa e în viață, faci cum zice popa. Carmen și Culiță for laif.