Mda, sunt izolată cu piciul, care e contact direct. Eu nu-s, teoretic, obligată legal să stau izolată. Cel puțin așa mi-au explicat cei de la infoline. Dar nu-i de parcă îl pot lăsa singur să se descurce în casă. Încep jurnalul ăsta de marți, a doua zi de izolare, că nu mi-a venit ideea mai devreme.
Marți, 17 Noiembrie
8:00 Mă trezesc cu cea mai aiurea freză posibilă. Un ciuf refuză să se așeze și sfidează cu obstinație gravitația, ceara de păr și rugămințile. Mă rog, oricum nu mă vede nimeni. Mă doare stomacul, dar probabil e de la foame, nu de la COVID. În rest n-am nimic, copilul nu are nimic.
8:30: Sun la infoline să întreb ce și cum. Iată câteva dialoguri. Îi explic doamnei situația și cum a ajuns copilul contact direct cu un bolnav de COVID. Doamna inspiră puternic aer în piept și se vaietă:
– „Hiiii!”
– De ce faceți „hiii”? Nu de-aia sună lumea aici, să întrebe de coronavirus?
– Păi ba da, dar e copil.
– … știu.
– Și cum fac cu cățelul? Nu pot ieși nici în fața blocului cu el? [vreau să fac gluma aia că oricum dacă iau COVID și îmi pierd mirosul, nu simt că pute a caca de cățel în casă, dar mă abțin]
– Nu, dar am mai primit întrebarea.
– Și ce ați răspuns?
– Păi puteți chema un voluntar de la Protecția Animalelor ca să-l plimbe.
– [cu scepticism] Ok, și ziceți că ei îl plimbă?
– Nu știu.
– Pot dona plasmă și dacă sunt asimptomatică?
– Chiar e recomandat să donați, chiar și pentru cei asimptomatici sau cu forme ușoare. Puteți dona plasmă la 14 zile după ultimul test negativ.
– Și vine cineva de la DSP să mă testeze?
– Ah, nu, doar dacă aveți simptome. La asimptomatici nu se face test gratuit. Și vedeți că pot fi mai multe teste pozitive după vindecare, chiar dacă nu mai aveți COVID.
– Deci dacă sunt asimptomatică și vreau să donez plasmă, așa cum e recomandat, trebuie întâi să decartez banii de testare? 200 de lei? Sau mai mult, dacă primele ies pozitive?
– Așa e.
– Păi asta nu e prea cinstit.
– Așa e.
9:30 – 12:30: Pierd numărul de câte ori a urlat „MAMIIIII, PUII ALTE DESEENEEEEEE?”.
10:30: Îmi fac un coș complet pe cora.ro, după care realizez că nu pot comanda nimic cu livrare. Dau pe ridicare comandă, mă gândesc pe cine să trimit. Nici ridicare comandă nu se poate. Fac o listă să-mi aducă tata niște cumpărături. Lista include „hârtie igienică, dar nu de-aia roz, nașpa, prin care îți trece degetul când te ștergi”. Tata are ore azi toată ziua.
12:30: Oare când apare Disney Plus în România? Că în ritmul ăsta terminăm Netflixul.
12:35: Mami, putem ieși afară unde sunt strugurii? (în curtea blocului) Nu putem. Criză vreo 10 minute.
14:05: Sergiu întrerupe o ședință de lucru (singurul lucru pe care îl aveam, realmente, de muncit azi). Vrea să ne uităm pe „cărticelele frumoase”. Îl aud și clienții cum urlă, mă scuz și plec.
14:45 După o sesiune de „v-ați ascunselea”, citit de 3 ori „cărticelele frumoase” și joacă, negociez să se culce de amiază. E victoria zilei! Niciodată nu s-a mai culcat de amiază acasă, de bunăvoie. De obicei îl plimb cu mașina până adoarme. Cred că se plictisește. Profit de somn ca să fac curat prin casă. Dacă știam că vine izolarea, nu făceam curat și sâmbătă. Mă plictisesc și eu.
17:00 Foarte foame și nu mai am hârtie igienică. Mănânc niște fistic și o pâine nașpa cu ceva. Mă gândesc că am râs de ăia cu proviziile. Dar ce să-i fac, dacă lunea e ziua de cumpărături și ne-a luat prin surprindere?
18:00 Se trezește cu chef de mers la plimbare. Îi explic iar că nu putem merge la plimbare. Dar la buni mergem? Nu mergem nici la buni. Încerc să-i explic, îmi răspunde cu încă o criză.
18:15 Mă uit la unghii, ar trebui să-mi refac manichiura. Hahahaha. Posibil să-mi pierd simțul mirosului, dar simțul umorului, niciodată.
19:00 Cățelul face caca în casă. Încă mai am simțul mirosului.
20:10 De vreo 20 de minute, mi-a găsit Sergiu punga cu fistic. Entertainmentul serii e cum se chinuie să le desfacă, refuzând orice fel de ajutor. Când în sfârșit prinde schema, îmi explică mie cum să desfac fistic, și mă întreabă tacticos dacă am înțeles. E plin de coji împrăștiate pe masă, dar măcar acum pot să fac iar curat.
20:30 PRO-TIP: dacă te ascunzi destul de bine la v-ați ascunselea, poți ajunge să verifici până la TREI (3 !!!!) notificări de pe telefon. Încearcă acum!
21:30 Îmi promite că, dacă citesc cărțile frumoase, și apoi încă 3 cărți, și apoi o poveste, și apoi îl iubim un pic pe Dyson (cățelul), și îl mai las un pic la desene, și îi fac niște paste (dar nu cu sos alb, că e uec!, cu sos roșu care nu pișcă), în seara asta nu mai plânge.
23:30 Dormim împreună în seara asta, așa că ne luăm pijamalele asortate, ambele cu Mickey Mouse îmbrăcat în Moș Crăciun. Râdem și povestim până târziu. Îmi spune că știe ce vrea de la Moșu’: o jucărie cu pita-pata. Pita-pata? Da, pita-pata. Nu știu ce e pita-pata. După vreo 5 minute de discuții îmi dau seama că e Peter Parker. Ok, deci o o jucărie cu Spiderman? Da, o jucărie cu Spiderman. Îi spun că-l iubesc foarte mult. Chiar și atunci când plânge. Și el mă iubește când plâng. Și cam asta e tot ce contează.
Miercuri, 18 Noiembrie
9:15 Copilul încă doarme, pe când sună curierul. Comandasem înainte de izolare un colet, și a ajuns taman azi. I-am dat indicații să urce până în fața apartamentului. Mi-am pus masca, am crăpețit ușa și i-am zis să lase pachetul jos. Am prins, cu colțul ochiului, privirea îngrozită a curierului, care probabil acum face baie în 3 ape cu dezinfectant.
În dimineața asta a descoperit niște desene care îi plac tare mult, și nu mai trebuie schimbate odată la 5 minute. Yay. Lucrez aproape liniștită vreo 2 ore.
14:45 Piciul îmi cere aplicația aia de la Kinder pe telefon. E un succes răsunător. Văd că am vreo 10% baterie, așa că mă înțeleg cu el frumos: te poți juca cât vrei, dar când se termină bateria îl punem la încărcat și dormi de amiază. E de acord.
15:10 Vin ai mei cu toate cumpărăturile. S-a încheiat foamea, și am de toate 🙂
15:26 Urăsc bateria de la iPhone 6S. Piciul încă se joacă.
15:40 Se termină bateria, se culcă, dar se răzgândește. Totuși nu vrea să se culce. Eh, minunile nu se întâmplă de două ori…
22:30 Deci nu s-a culcat, și practic a făcut ce a vrut el toată ziua. S-a culcat doar acum, de seară. Am apucat să scriu câteva rânduri la podcast și să lucrez de dimineață. Pe de o parte, mă simt ca o mamă rea. Pe de alta, nici mie nu mi-e ușor. Asta e. 3/14 over.
Joi, 19 Noiembrie
Deja e joi? De când a descoperit jocul ăsta pe telefon, atunci când telefonul meu e la Sergiu, îmi notez pe o hârtie ce vreau să fac cu telefonul atunci când îl recuperez. Mi-aș nota pe telefon, dar asta e.
18:30 Sigur am simțul mirosului, că de o oră salivez la o tocăniță care-mi șade în multicooker. Și număr minutele de pe display să văd când e gata. Altfel, mă plictisesc de moarte.
22:15
– Mami, de ce îi spui la Dyson „cârnăcior?
– Pentru că e lung ca un cârnăcior. (e teckel)
– Așa ca nasul lui Pinocchio? A zis prostii?
Vineri, 20 Noiembrie
Încep, oarecum să mă acomodez. Multe acadele pentru copil, multe ouă Kinder, din când în când jocul de pe telefon. Eu am avut de lucru toată ziua. Dimineață a sosit pachet de la ai mei. Cățelul avea programată o deparazitare și vaccinare, dar evident că nu am putut ieși. În schimb, medicul veterinar a sugerat să facă o deplasare până la noi. A venit cu vaccinul, pastilele și tot ceea ce avea nevoie, și l-a consultat în hol. După cum am mai spus, eu am voie să ies, că nu-s contact direct, deci contactul meu (cu mască și toate cele) a fost ok. Mă temeam că Sergiu va veni și el să asiste, așa că l-am rugat să-și pună masca, că vin niște oameni la noi. În schimb, a făcut ceva ce m-a terifiat. În loc să-și pună masca, s-a ascuns în cameră, între pat și dulap, făcut ghem, cu capul între genunchi. Din când în când, întreba dacă au plecat oamenii. Toată treaba a durat 10-15 minute, dar m-a marcat atitudinea lui Sergiu.
Și-a dat cu apă peste pijamale, și am vrut să-i dau haine normale. A refuzat cu obstinație. Vrea doar în pijama. Nu vrea să doarmă de amiază, ceea ce, la fel, îmi face situația destul de grea. Sunt 5 zile. Mai putem 9.
Sâmbătă, 21 Noiembrie
După ce am scris aseară, am primit pe mail decizia de carantinare de la DSP. Aparent avem de stat doar până în 28, conform ultimului contact. Deci mai am fix o saptămână, ceea ce e, oarecum, mai încurajator. Simptome tot nu avem. De dimineață am deschis jaluzelele și am constatat că s-a făcut un strat de iarnă. Mna… M-aș fi deprimat puțin dacă nu era vestea bună de dimineață.
Fii-miu mi-a făcut observații că nu mă spăl corect pe mâini. E drept că toată familia a contribuit să-l învețe pe el să se spele ca un mic chirurg. Hai că a început bine ziua.
Seara, mi-a cerut să luăm de mâncare din oraș. I-am zis că putem comanda orice poftește inima lui, orice, exact ca atunci când mergem afară. Dintre toate, s-a gândit la ÎNGHEȚATĂ. 1-0, copile, 1-0.
Duminică, 22 Noiembrie
M-am trezit de dimineață cu el urlând că-i trebuie „tută bună”. Cam juma’ de oră de scandal, în total. Ne-a făcut finul niște mici cumpărături, printre care și turta dulce. Evident că deja uitase copilul de ea, așa că a rămas neatinsă până după-masă, când și-a amintit iar de „tuta bună”.
…
Nu am mai avut timp de scris, că mi-au venit toate pe cap. Am ieșit din izolare respectând totul la litera legii, un pic șifonați din punct de vedere al relației dar asta e, reparăm. Cât despre boală, n-am avut niciun simptom, nimic.