Departe de mine gândul de a inflama vreun fan al sportului rege. Deși titlul pare inflamatoriu, nu am de gând să fac apologia vreunuia dintre jucători, ci mai mult să mă folosesc de niște fapte cunoscute din lumea fotbalului, aplicate la mediul academic. În pofida cuvântului “student”, desigur, puteți citi orice, de la micul preșcolar și până la doctorand. Nu e un articol despre fotbal sau despre facultăți, ci un articol despre cei care ne inspiră, despre cei care ne cultivă pasiunile și realmente cred în noi. Dar, să încep cu o mică analogie.
O vorbă spune că românul se pricepe la fotbal și la politică. În materie de fotbal, cele mai aprinse discuții sunt legate de rivalități: derby-uri, Manchester United vs. Manchester City, Steaua vs. Dinamo, Real vs. Barça, ori chiar între marii jucători contemporani: Zlatan, Neuer, Messi, Cristiano Ronaldo. Unul dintre celebrele puncte de vedere este că jocul lui Cristiano e mai puțin spectaculos față de cel al lui Messi, pentru că Messi ar fi un talent nativ, în timp ce Cristiano e pur și simplu muncitor. Să fie așa? Atunci de ce ne preocupă atât de mult această rivalitate? De ce nu considerăm a fi pasionante doar rivalitățile între “marii jucători talentați”? Ce caută un jucător muncitor în comparația cu un jucător talentat?
Răspunsul e cât se poate de simplu. Povestea e mult mai interesantă în cazul jucătorilor muncitori. Mitologia lumii e plină de povești în care eroul își dovedește valoarea, însă nu dintr-o dorință abstractă de a face bine, ci pentru a-și izbăvi pedepse auto-impuse, plecând dintr-un punct slab și muncind din greu, făcând sacrificii pentru gloria sa. Hercule și-a ucis soția și copiii, iar Oracolul din Delphi l-a îndrumat spre cele 12 Munci pentru a-și spăla păcatele. Ahile a avut de ales între o viață lungă, fericită, fără glorie și una scurtă, beligerantă, dar glorioasă. Ghilgameș însuși devine din anti-erou un adevărat erou doar după moartea lui Enkidu… Nu țin să vă plictisesc cu interesul meu pentru mitologie, însă poveștile acestea s-au păstrat tocmai pentru că rezonează cu oamenii, sunt spectaculoase și interesante tocmai pentru că protagoniștii lor nu sunt perfecți. Și, dincolo de mitologie, să ne amintim și de statistica privind rezultatele voturilor: de multe ori câștigă un candidat cotat mai slab, pentru că “we like the underdog”.
Și atunci să ne gândim fiecare ce profesori, ce mentori ne-au cultivat pasiunile, deși ne consideram slabi? Ce figuri din viața noastră ne-au susținut, ne-au încurajat să perseverăm în muncă și să trecem peste complexe și greutăți? Profesorilor care citesc acest articol, ăsta e răspunsul la întrebarea “cum pot fi un profesor bun?”. Din păcate, tot mai mulți profesori, mentori și îndrumători uită de acest aspect. Tot mai mulți dintre aceștia aleg să lucreze doar cu cei mai talentați dintre elevi, din simplul motiv că un astfel de profesor, mentor, îndrumător e… “mai bine cotat”, “are rezultate bune”, “e sever”, “e corect”, etc. Așa e cazul profesorilor axați pe olimpici, care nu dau doi bani pe restul clasei. Așa e cazul profesorilor universitari care au doar 3 note în repertoriu: 10, 8 și 4.
Aceste figuri autoritare uită cât potențial zace în elevul care încă nu s-a remarcat, în elevul muncitor și dedicat, care e la un singur pas de succes: o încurajare, un sfat, o indulgență, o temă pasionantă. Elevilor, studenților, gândiți-vă la cine vă inspiră. Profesorilor, mentorilor, șefilor și tuturor celor care îndrumați pe cineva, gândiți-vă și la Cristiano, nu doar la Messi.