Sărăcia și comunismul au adus româncele în STEM
Sărăcia și comunismul au adus româncele în STEM

Sărăcia și comunismul au adus româncele în STEM

STEM — Science, Technology, Engineering and Mathematics. Adică științele naturale, tehnologia, ingineria și matematica. Nu se găsește zi în care lipsa femeilor din STEM, la nivel mondial, să nu fie deplânsă grav, iar situația e cea mai gravă în… Occident. Un lucru ciudat, având în vedere că Occidentul este privit mereu ca acest basm feeric în care nicio situație nu se prezintă “gravă”.

În industria IT&C, România și Bulgaria sunt singurele țări în care procentul de femei angajate depășește 25, media Uniunii Europene fiind la 16.7%. Țările cu apă caldă, precum Marea Britania, Olanda, Danemarca, Franța, Belgia și Finlanda se află sub această medie. Drept urmare, au apărut și apar în continuare programe pentru încurajarea femeilor, care trebuie integrate și ajutate să pună osul la matematică.

De ce nu intră femeile din lumea civilizată în STEM? După părerea mea, e destul de simplu: Pentru că au de ales. Pentru că mamele lor au avut de ales. Pentru că, având de ales, niciodată nu s-a instituit o normalitate în a vedea femei inginer într-un context economic bun. Să vă explic, pe rând:

Pentru că au de ales

Moda de a striga “discriminare” la tot pasul e o modă care trebuie să moară, lăsând loc liber unor interpretări mai laxe ale statisticilor. Poate părea ipocrit, având în vedere că al treilea argument (normalitatea femeii în STEM) se leagă tocmai de discriminare.

Un banc din epoca pre-decembristă spune: “În capitalism, femeia este constrânsă să stea în casă, să aibă grijă de copii, să facă toate cumpărăturile, comisioanele, și curățenie în casă. În socialism, femeia este liberă să muncească, iar la finalul programului să aibă grijă de copii, să facă toate cumpărăturile, comisioanele și curățenie în casă.” Nu e de mirare că femeile își aleg domenii de activitate care să le permită un raport echitabil cu viața de familie. Într-o țară dezvoltată din punct de vedere financiar, un salariu este de ajuns pentru susținerea unei familii, în timp ce economiile mai puțin favorabile le determină pe femei să își găsească slujbe la fel de bine plătite ca soții lor. De multe ori, în țările sărace, nici două salarii nu “îndestulează” familia la fel de bine ca unul singur într-o țară “cu de toate”.

Pentru că mamele lor au avut de ales

Departe de mine gândul de a lăuda sistemul comunist, care, în fond, este unul prost — acesta este subiectul unui alt articol. Însă, laolaltă cu sărăcia și greutățile, ne-a împins pe valul emancipării femeii. Sigur că au emancipat femeia pe plan economic, sabotând orice progres pe plan social sau chiar medical, căutând prin uterele muncitoarelor cu fiecare ocazie posibilă, însă au format un tipar. Un tipar în care generația noastră și-a văzut mama că merge la muncă.

Cred că societatea noastră nu a rezonat niciodată cu modelul american de tip clasic, al serialelor alb-negru în care soțul vine acasă la o casnică perfect coafată care scoate din cuptor o friptură delicioasă, și la niște copii ca scoși din vitrină. La noi, a fost mai mereu cu haos. Copiii făceau năzbâtii și erau îmbrăcați care de pe unde apucau, prin diverse pile și cunoștiințe. Vă încurajez să căutați haine de copii pe Internet sau în magazine, apoi să le comparați cu pozele voastre din copilărie. Mama, chiar și în postura de casnică, se descurca cum putea: “friptura” era pe cartelă sau pe pile. Se învârtea fiecare cum putea, dar nu avea timp de bucle.

În schimb, generația dinaintea noastră e adesea numită “a copiilor cu cheie la gât”. Își așteptau ambii părinți să vină de la muncă. Era perfect natural ca mama să fie plecată la lucru în domenii grele, “de bărbați”. Și fiicele au văzut. Apoi, s-a cultivat în copii ideea că și ei muncesc, doar că munca lor de a învăța nu este (încă) remunerată.

Pentru că a devenit normalitate

Când majoritatea familiilor au nevoie de un al doilea salariu pentru a supraviețui, iar femeile trebuie să se implice în domenii dificile precum ingineria, științele și matematica, după 1–2 generații se întâmplă ceva interesant.

Un experiment foarte relevant a fost realizat pe un grup de maimuțe, care erau împroșcate toate cu un jet de apă dacă oricare dintre maimuțe se întindea spre a apuca o banană. După un timp, maimuțele au devenit justițiare: dacă una dintre ele dădea semne că s-ar întinde după banană, săreau toate și o băteau, ca să nu fie pedepsite toate, ca grup. De câte ori era introdusă o nouă maimuță, ea învăța, prin bătaia celorlalte, că banana e interzisă. Cu timpul, pe rând, cercetătorii au schimbat toate maimuțele, până când niciuna dintre cele aflate în cușcă nu fusese împroșcată cu apă vreodată. Cu toate acestea, în continuare, maimuțele din cușcă băteau nou-veniții pentru a-i învăța că banana le este interzisă. De ce? Nici ele nu știau. Pur și simplu au învățat de la cele dinaintea lor. Nu de frica pedepsei cu apa, ci pur și simplu pentru că “așa se face”.

La noi, așa se face. Femeile muncesc pentru că au văzut femei muncind. Femeile se angajează în inginerie sau matematică pentru că au văzut alte femei inginer sau matematician și nimeni nu s-a mirat ca vițelul la poarta nouă. Și chiar dacă acum, poate am putea face și altceva… Așa se face. Lipsurile și greutățile generațiilor vechi au de-sexualizat locul de muncă. S-a plătit cu alte probleme, dar ăsta a fost programul nostru pentru încurajarea femeilor în STEM.

În loc de concluzie

Probabil vi se pare trasă de păr comparația asta dintre Occident și România. Citiți articolul de aici https://indianexpress.com/article/trending/trending-globally/lyndsey-scott-model-programmer-trolled-comeback-5352379/ ca să vedeți cum se miră proștii că o femeie *chiar* programează. La noi, e oarecum firesc… putem fi și motostivuitor.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *