Niveluri de alfabetizare și (mass) media românească
Niveluri de alfabetizare și (mass) media românească

Niveluri de alfabetizare și (mass) media românească

Articolul ce urmează tratează mai multe teme, unificate într-un substrat comun. Deși nu am veleități de sociolog sau antropolog, vreau să dezbat, într-o oarecare măsură, ce înseamnă alfabetizarea pentru societatea în care trăim. Or, prin alfabetizare mă refer la un set foarte larg de concepte:

  • alfabetizarea așa cum este ea concepută la nivel concret: capacitatea de a citi și scrie
  • alfabetizarea funcțională: capacitatea de a înțelege sensul unui text și, eventual, de a scrie texte cu semnificație, dincolo de nevoile imediate

  • alfabetizarea tehnologică, care a devenit aproape indispensabilă în zilele noastre

În 2008, la apariția filmului The Reader [treceți peste acest paragraf dacă vreți să nu vă stric surpriza — SPOILERS AHEAD], m-a șocat calitatea jocului actoricesc, dar și conceptul în sine. Nu îmi puteam imagina ideea că protagonista ar fi analfabetă, pentru că, în zilele noastre, alfabetizarea populației ni se pare ceva firesc.

Anul 2011 a găsit România cu un grad de alfabetizare de peste 98%. Eu, personal, nu am întâlnit pe nimeni care să nu poată citi, așa cum nu am auzit nici măcar de la alte surse că ar cunoaște asemenea români. Însă, dacă urmărim istoricul acestui indice, aflăm lucruri foarte interesante. Citeam zilele trecute în “România, marile puteri și ordinea europeană” (Polirom, 2018) articolul lui Mircea Vasilescu intitulat “Ideea de Europa în discursul politic postcomunist. Cazul intelectualilor români”. Se arăta că accesul la mass-media, prin ziare și alfabetizare în masă, precum și generalizarea accesului la radio au avut loc în perioada de început a comunismului, când aceste medii începuseră să fie aservite propagandei de stat. Așadar, spre deosebire de alte state, am avut parte de o conjunctură nefastă, în care populația a fost din start manipulată de canalele media, încă din momentul apariției acestora ca mijloc de informare.

Cred că, în ciuda lipsei de atenție pe care o acordăm acestui fapt, a fost un moment crucial în dezvoltarea societății românești. Cred că există posibilitatea ca oamenii să-și fi însușit cele două concepte (informație și canale media) indistinctibil, fără să își dezvolte sănătos spiritul critic. O dovedește pe deplin evoluția presei după anii comunismului când, în pofida libertății de exprimare, s-au ales formule nefaste și slabe din punct de vedere calitativ. Sigur că fenomenul de declin al presei nu e localizat doar în România, însă apetența pentru can-can a publicului și lipsa deontologiei își spun cuvântul.

În România, unde până și președintele e “jucător”, moderatorii emisiunilor se străduie să iasă în evidență fără a-și pune în valoare invitații. Știrile sunt prezentate “pe surse” iar alterările adevărului și cosmetizările sunt la ordinea zilei. Ca un experiment, încercați să intrați pe orice site, să citiți orice ziar sau să audiați orice program de știri românesc, iar dacă primele 3 articole răspund celor 6 întrebări-etalon jurnalistice (Cine? De ce? Ce? Cum? Unde Cand?), eu îmi mănânc pălăria. Ofer puncte bonus dacă știrile cu pricina nu țin isonul cuiva anume.

Alfabetizarea tehnologică — unde greșește generația Facebook

Libertatea de opinie este un lucru minunat, însă nu este mereu echivalentă cu adevărul. După părerea mea, în cazul evenimentelor mediatice care se transmit pe Facebook, paradigma deontologiei jurnalistice cade asupra consumatorului, și nu a emițătorului.

Am făcut și eu greșeala de a distribui știri ne-fondate și opinii care nu se bazau pe fapte verificate. Este una dintre cele mai mari greșeli, pentru că se bazează pe respectul distribuitorului în cercul lui de prieteni. Dacă o somitate sau un prieten în care avem încredere distribuie informații, suntem tentați să nu ne asumăm noi, personal, verificarea din trei surse distincte. Ca receptori, punem botul la tâmpenii. Ca distribuitori, le facem rău prietenilor păcălindu-i în a pune botul la tâmpenii.

E important a menționa dacă un text este opinie sau informație, dacă provine din surse de încredere și care sunt acestea. Lucrurile merg dincolo de politică, la persoane care distribuie așa-zise informații despre vaccinurile care cauzează autism, despre tratamente alternative care vindecă orice tip de cancer, de workshop-uri la care plătești 200 de euro intrarea dar ieși milionar pentru că acolo e cineva care îți va da secretele succesului etc.

De ce e important ca noi, personal, să verificăm datele din surse de încredere? Sunt două motive principale:

  1. În social media, nu o face altcineva. Nu există corpuri de control.
  2. România are o rată de analfabetism funcțional al adolescenților de 15 ani ce măsoară 53,5%.

Mai mult de jumătate dintre adolescenții României nu sunt în stare să înțeleagă ideea exprimată într-un text, deși sunt perfect apți de a recunoaște literele și de a-l transcrie, în caz de nevoie. Gândiți-vă că orice informație distribuită va ajunge, la un moment dat, la acești tineri. Probabil că noi, cei care nu suferim de analfabetism funcțional, suntem singurul zid de apărare pe care îl au împotriva manipulărilor ieftine. Și e simplu: trebuie doar să căutăm 2–3 minute pe Google înainte de a apăsa butonul de “Share”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *