Un manifest pentru a urmări întreg videoclipul “November Rain”
Toată lumea cunoaște această melodie clasică. Din anii ’90 încoace, se află în mod constant în topurile celor mai bune piese ale tuturor timpurilor, iar videoclipul este, în sine, o operă de artă. Ei, și aici intervine problema. Extrem de rar am văzut ca posturile de televiziune să dea videoclipul integral. Gândiți-vă bine dacă vă amintiți cum se termină? Cu nunta distrusă de ploaie? Răspuns final?
“November Rain” este o piesă despre efemeritate. Nu se presupune a fi o piesă fericită, cu happy end, sau o baladă ușurică despre dragoste. Iar sensul videoclipului poate fi înțeles pe deplin doar având ambele părți, și apreciind paralelismul lor: nunta și înmormântarea.
Desigur, unele elemente sunt foarte puternice chiar și în prima parte. Stilul nonconformist al mirilor și al nuntașilor, gelozia, scena inelelor etc. Însă totul se învârte în jurul a două momente: Unul dintre ele este solo-ul de chitară din fața bisericuței. Este un moment arhicunoscut, care, de altfel, apare și în thumbnail-ul video-ului. Al doilea este cel al nunții vesele, stricate însă de ploaie, cu nuntașii fugind care încotro.
A doua parte se centrează și ea pe elemente paralele. Un nou solo de chitară al personajului sfâșiat de durere (Slash), însă contrastant pentru personajul lui Axl, care trece de la fericire la durere. O nouă slujbă religioasă, însă contrastantă ca semnificație. De fapt, toată înmormântarea este o transpunere a nunții: rochiile purtate de personajul feminin alternează alb-negru, trandafirii albi din buchetul de nuntă se transformă în cei roșii, aruncați pe coșciug, invitații sunt aceiași, chiar din nou disipați de ploaie. Luminozitatea și culorile sunt complet schimbate, gurile personajelor se închid, linia melodică e într-un crescendo “disperat” (chiar și Slash urcă treptat pe pian, odată cu ritmul).
În ultima scenă, trandafirii par să fie undeva între cele două culori: albul de la nuntă și roșul de la înmormântare. De fapt, asta e și cheia videoclipului. Fără a doua parte, nu se poate aprecia profunzimea întregului ansamblu. E o trunchiere fără sens, care strică experiența artistică, asemeni modului în care a fost trunchiată “Portocala mecanică” a lui Burgess pentru publicul american. Fără ultima parte, nici “Portocala mecanică”, nici “November Rain” nu pot fi cu adevărat înțelese.
Soluția? Vă sugerez ceea ce fac eu de fiecare dată: urmăresc videoclipul pe YouTube, în mod integral. Presimt că unii vor spune că nu merită efortul. În fond, e un videoclip incomplet la TV și nu un tablou de Picasso căruia îi lipsește un colț. Însă arta, indiferent de natura ei, merită trăită pe de-a întregul ei, așa cum a conceput-o artistul.