Despre fericire “în ciuda…”
Despre fericire “în ciuda…”

Despre fericire “în ciuda…”

Motto: Hard times create strong men. Strong men create good times. Good times create weak men. Weak men create hard times. [Vremurile grele fac oameni puternici. Oamenii puternici fac vremuri bune. Vremurile bune fac oameni slabi. Oamenii slabi fac vremuri grele.

Povestea de astăzi începe pe un grup de Facebook. După cum am mai scris, sunt membră pe un grup de Facebook cu mai multe mame din SUA, unde o altă doamnă cerea sfaturi legate de mentalitatea copiilor în ceea ce privește moartea. Copilul ei are o neliniște profundă și cronică legată de moartea apropiaților lui, și chiar de propria lui moarte. I-am vorbit doamnei despre filosofia mea legată de moarte și, inevitabil, despre filosofia fericirii. Ca un dat, lucrurile se întâmplă chiar când citesc “Cum să fii fericit în România”, o antologie de texte a editurii Humanitas, având o mulțime de autori cunoscuți.

Iar lucrurile se prezintă cam așa: cred că poți avea o viață fericită doar cunoscând nefericirea. Cred că fiecare dintre noi își amplifică fericirea doar cunoscând și cealaltă față a monedei. Fericirea “în ciuda” condițiilor este, cred, o fericire mai valoroasă, mai profundă, mai puternică. Doamnei din SUA îi dădeam exemplul bunicii mele, care a trecut prin război ca refugiată după Dictatul de la Viena. A trecut prin comunism fiind fericită. prin greutățile unei societăți plină de frică, nefiindu-i frică. A ajuns la bătrânețe să aibă o familie mare și iubitoare, unde cel puțin eu și sora mea o vedem ca pe un adevărat exemplu. Și, inevitabil, după ce nu va mai fi, momentele cu ea nu vor fi pierdute, ci amplificate. Fericirea ei va fi în continuare fericirea noastră, iar asta e tot ceea ce contează.

Ce ar însemna viața fără finalitate? Ce ar însemna fericirea fără un punct de comparație? Aș aminti aici două elemente culturale: poezia lui Lucian Blaga, “Lumina Raiului”, care spune:

De unde-şi are raiul –
lumina? — Ştiu: Îl luminează iadul
cu flăcările lui!

Al doilea element ar fi, pentru fanii serialului “Black Mirror”, al patrulea episod al sezonului III, numit “San Junipero”. Discutam cu un prieten dacă finalul fericit este într-adevăr unul fericit. Două femei care trăiesc fericite, etern, într-o lume virtuală ideală, ar părea într-adevăr un happy end verosimil. Până când ne dăm seama că una dintre ele renunță la principiile de bază ale vieții ei pentru acest happy end, iar cealaltă nu a trăit niciodată per se, nu cunoaște durerea și tristețea pentru a-i putea fi relevantă fericirea eternă. De altfel, i se și spune:

Forty-nine years. I was with him for forty-nine years. You can’t begin to imagine. You can’t know. The bond, the commitment, the boredom, the yearning, the laughter, the love of it. The fucking love. You just cannot know. [49 de ani. Am fost cu el 49 de ani. Nu poți nici să începi a-ți imagina. Nu ai cum să știi. Legătura, angajamentul, plictiseala, dorința, râsul, dragostea. Fututa aia de dragoste*. Pur și simplu nu ai cum să știi]

(*) nu sunt Irina-Margareta Nistor, ca să traduc “Nenorocita aia de dragoste”

Societatea noastră e încă bolnavă de greutăți. Devine mai ușor, cu timpul. Ne apasă și poveștile părinților și ale bunicilor, care vor ca noi, noua generație, să fim mai fericiți decât ei. Și totuși ce înțelegere minunată a vieții avem, din această cauză! Cât de puțin suntem victime, și cât de mult învingători în poveștile vieților noastre!

Fericire prin aprecierea nefericirii, relaxare prin muncă, forță prin slăbiciune. Un exemplu de sistem antifragil… Și, — cine ar fi crezut? — un fel de stoicism în 2018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.