Moms of the USA
Moms of the USA

Moms of the USA

“O schimbare de paradigmă” sau “Ce am învățat pe grupurile de mămici din SUA”

Văd adeseori articole bazate pe antiteza dintre părintele american și părintele european. Majoritatea sunt scrise din perspectiva americanilor, în liniile a “ce putem învăța de la europeni în materie de parenting”. Așa că articolul de față se vrea a fi reversul medaliei. Așa cum șade bine unei antiteze poetice, voi încerca să redau ceea ce spun doamnele, dar și de ce nu aș aplica aceste lucruri niciodată.

Se practică intens Sleep Training-ul

Am fost uimită să aflu că în 2017 (și, cel mai probabil în 2018) încă se practică metodele de sleep training pe care medicii pediatri români le contraindică. Desigur, nu ar fi primul lucru contraindicat de medici pe care l-ar practica femeile în propria familie, însă Sleep Training-ul este (1) nemaiauzit sau (2) oripilant ca idee pentru marea majoritate a mamelor românce.

Motivația științifică, pe scurt, este simplă: somnul copiilor este diferit față de somnul adult. Este absolut natural și uneori chiar necesar pentru ei să se trezească noaptea. De multe ori, lucrurile merg mână în mână cu alăptarea la cerere, bebelușul trezindu-se de fapt pentru a cere să fie hrănit. Mai multe informații aici.

Paradigma românească spune că mamele trebuie să își sacrifice somnul după nevoile copilului, să se trezească noaptea și să îl aline. Paradigma americană spune că femeile nu trebuie să renunțe la somnul lor, că oarecum-necum copilul trebuie constrâns să accepte un program de somn nocturn asemănător adulților. E plin de consultanți și firme care se ocupă cu “antrenarea” copilului la somn, adesea prin metode de tip Cry It Out: lăsarea copilului să plângă (în intervale de timp graduale, de obicei). După câteva luni, somnul bebelușului revine însă la starea lui naturală și atunci doamnele se plâng de “regresia somnului” și apelează iarăși la consultanții de mai devreme.

Folosesc foarte multe dispozitive ajutătoare

O modă care prinde tot mai mult teren și în România este folosirea a numeroase aparate, dispozitive, angrenaje etc. pentru a ajuta părinții. Ceea ce, în sine, nu e un lucru rău. Importante sunt limitele inventarului. Există zeci de variante de leagăne electrice, unele care scutură, altele care mișcă orizontal, vertical sau au loc și pentru părinți. Există păturici sau plușuri de confort, uneori chiar părinții fiind cei care își atașează emoțional copilul de un obiect. Există enorm de multe tipuri de cărucioare și dispozitive de purtare a bebelușului, multe folosite ani în șir, după vârsta la care copilul merge bine.

Eu, personal, sunt împotriva dispozitivelor și mai ales împotriva folosirii lor în exces. Copilul meu n-a avut nici măcar suzetă, lucru despre care am mai discutat în articolele precedente: orice cârjă e și o potențială dependență. Ce să mai vorbim despre acele dispozitive care s-au dovedit a fi dăunătoare: de exemplu marsupiile non-ergonomice sau premergătorul clasic (așa-zisul rotobil). Amintesc din nou că mă refer strict la dispozitivele opționale, nu la cele de siguranță precum scaunul de mașină.

În categoria dispozitivelor preferate ale americancelor intră și pompa electrică de sân. Multe mame din SUA par să aleagă să folosească pompa de sân înainte de a ieși din micul lor concediu de creștere a copilului. Motivele fiind legate de confortul de a-i da copilului lapte din biberon: poate și tatăl, bunicii sau bona. Nu contest că pompa ar fi extrem de utilă, mai ales după revenirea mamei la muncă, însă cred că, de prea multe ori, este vorba despre o alegere, nu o constrângere, de a elimina contactul fizic atât de important între mamă și copil, la începutul perioadei de alăptare.

Nu par să aibă conceptul de disciplină

Și această abordare își face loc tot mai mult pe “piața” românească. Dacă ne luăm după postările de pe grupuri, mamele americance intervin în corectarea unui comportament abia când e târziu, târziu de tot. De exemplu, când crizele de nervi ale copilului devin zilnice sau chiar mai dese. Când copiii mărișori (3, 5 ani) nu mai pot fi amăgiți ca bebelușii cu tăierea unghiilor în somn, cu zornăitoare etc. Când cel mare îl bate fizic pe cel mic, cu răutate. Or, copilul care până atunci nu a avut niciun fel de limită impusă (“așa se exprimă el, ce contează că urlă într-un restaurant civilizat, deranjându-i pe ceilalți”), va forța și noile limite.

Revin la conceptul scaunului de mașină. Studiile psihologice au dovedit că micii teroriști vor respecta cu strictețe regulile pe care (1) nici adulții nu le încalcă și (2) sunt impuse total de către adult. Asta înseamnă că se vor obișnui copiii cu scaunul de mașină, dacă toți părinții își pun centurile și nu acceptă să pornească fără ca toți pasagerii să fie corect securizați în mașină. Pe de altă parte, dacă regula spune să nu se joace pe calculator între 15 și 18, dar e lăsat odată sau de două ori pe săptămână să o încalce, copilul va simți că este loc de “negociere”, și va încălca regula.

Este minunat a fi prietenii copiilor, însă nu trebuie să uităm că rolul nostru, ca părinți, este unul mult mai important pentru dezvoltarea lor.

În loc de concluzie

Nu cred că m-aș putea adapta la viața de mamă în Statele Unite ale Americii. Nu aș avea prea multe subiecte de discuție cu alte mame și nu m-aș potrivi în ansablul general al societății. SUA sunt adesea privite ca un loc al prosperității totale, unde umblă câinii cu covrigi în coadă, printre râurile de lapte și miere. Însă adesea prețul care se plătește este o paradigmă cu totul diferită a aspectelor sociale europene. Copiii se cresc altfel, viața socială e diferită, comportamentele sunt altele.

A big shout out prietenilor româno-americani care citesc acest articol. Mi-am făcut impresia corectă? E posibil ca grupurile de Facebook să fie un eșantion ciudat.

Un an nou fericit tuturor, precum și puterea de a vă crește copiii spre cum doriți să ajungă, nu spre cum spune X și Y, sau spre binele de moment.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.